Þipătul meu este un far de ceață,
ca nimeni să nu se izbească de mine.
Treceți, poftiți, luați-mi-o-n față,
fără scrupule, fără suspine.

Și trec atletic mirii câte doi,
trec impostorii secretând palavre,
sunt campionul de pe locul doi,
zâmbesc spre fericirea din cadavre.

S-a răsucit în mine-un mort
să-și caute pentru vecie
un loc de așteptare mai comod
la judecata care va să vie,

dar pân-atunci e vreme, cine știe,
căci ninge cenușiu în vis ;
e gustul vânăt, de leșie,
și timpul, deci, de scris.


(volumul "În acte, ești viu"-2001)