typhlo
din burta mamei aruncase văzul
ca pe-o măsea stricată care mai mestecă după ce
a ieșit din gură

întrebat la ce-i prisosește el a răspuns
n-am pace și violență pentru lucruri
ele sunt și nu sunt

chiar dacă briza odihnește din când în când în barba mea
trecerea ei nu lasă
nicio lămurire

infinitul percepțiilor e
doar tautologie

și câmpul pe care eu îl văd e mai verde decât
văzul vostru despre verde

nu numai aici greșiți
în a scoate ochii orbului doar prinzându-l

priviți-mă
eu am făcut asta și numai voi aveți nevoie
să mă vedeți