mă nasc fără prihană din nimic
căci săvârșirea sexuală nu are logică
și de aceea neștiința inconștienței
se măsoară în kilometri de suflet
asemenea șinelor unui tren
care mă mână între stațiile intermediare
pe care le rabd una câte una
si doar aerul care-mi încremenește
mobilul perpetuu în secvențe
infinitezimal
sacadate
dar îndestulătoare pentru mine
care având senzația că le privesc
în lipsa lor de mișcare
mă înspăimânt că forțele sunt nedrepte
și le numesc iraționale
când mă tem că trenul ar putea deraia
sau că poate merge în alt sens
decât sensul unic
iar din pricină că am transformat
armonia mersului cu
în iluzia pârghiilor spre
m-am coborât la proxima haltă
și am fost încântat că stau
învățând să contemplu
tot mirându-mă
de măreția
păcatului
săvârșit
am încercat
să descriu
imperfecțiunea
absolutului
pierdut