Stăteam în fața ei...
Părea o fecioară
întinsă spre nesfârșit,
cu trupul puțin sărat,
gol,
albastru,
prin care delfinii jucau curbe lungi
ca niște fire rătăcite de cometă..
M-am deschis în fața orizontului
ca o carte
la o filă anume,
pentru apus,
pentru Dumnezeu..
Pe o parte îmi fluturam trecutul,
pe cealaltă viitorul..
Doamne, am spus,
Doamne! am țipat,
din tot adâncul ființei mele,
dacă aș putea să ating o clipă,
s-o sfărâm însetată în palmă,
să-i zic:
EȘTI A MEA!
Nu, mi s-a răspuns,
Nu!
Tu ai lumina!
Lasă aripile îngerilor!