Îți pictez în versuri blândețea privirii,
Mirosul toamnei îmi adoarme pictura,
Culoarea îmi lasă-n palme săpătura
Drept amintire din tabloul iubirii.

Din cer se rupe furtună și-ntuneric
E vânt năprasnic și plouă cumplit –
În suflet focul îmi arde mocnit…
Tu ești parte din anotimpul feeric.

Și parcă ne-am mai născut azi o dată
Eu – uleiul picturii, tu – șevalet.
Ce liniște-i la noi…Ascultă! Încet,
Furtuna se retrage vinovată;

Să plece-n trecutul ce l-am îngropat
În foi de țigară și în vrafuri de versuri.
Iubirea-i rămasă unic sens între sensuri
Pe ceaslovul privirii fiind scrijelat.