Cu pasul molcom ai trecut hotarul
De ceață sidefie și în urmă
Ai mai întors o dată capul sur; mă
Trec goluri și mă zguduie amarul.

Am adunat din ochii tăi o turmă
De binecuvântări și alb ca varul
Le scormonesc, c-o mângâiere, jarul
De parcă-n mine flacăra se curmă.

De-atâtea ori, asurzitor, din ramă,
La trista-mbrățisare din răscruce,
Chipul suav și iubitor mă cheamă,

Iar sufletul, în sincope, se duce;
Plâng lacrimi care n-au să se usuce,
Căci mi-este atât de dor de tine, mamă!