totul se-ntâmplă ascuțit: pietrele, noaptea, și mai ales ața vârâtă
în rănile descheiate ca un palton vechi de care cu greu te desparți
chiar când începe să-ți înghesuie umbra

în joacă-mi rupi nasturii, mi-i lași la plecare în palmă,
ți-i zvârlu să-i prinzi și-i atârni de brăduțul stingher

mână de mână ieșim în frig, sub cuiburi cu gene de zăpadă,
mi-o iei înainte cu o literă, un semn de recunoaștere, până ce
lumea apare-ntre noi ca un creștet de copil