Înfloreau mugurii-n livezi și pomii
împodobiți cu mătăsuri alese,
albe, roz, galbene și verzi,
stăteau neclintiți sub lumina
unui cer darnic, maiestos și cuceritor.
Înfloreau mugurii în noaptea aceea,
sub fecunda lumină a nopții
și prin limpezimea aceea de cleștar,
l-am văzut pe prefăcutul cum
îți cerșea zilele mele! Stătea în
genunchi, umilit părea parșivul,
când își pleda cauza. Ce neisprăvit!
Doamne! Doamne! De ce îngădui
îngerului morții să-mi cerșească zilele
la porțile cerului Tău?
!..........
Cum așa!? Sunt singurul muritor!?
O, ce trist!