MEREU ÎNTREBÃRILOR
Ca un cal ce nechează și parcă e liber rătăcit…
Undeva, pe drumuri cute-ale frunților,
Atât de multe, ca mai în toate zilele.
Numai și numai lacrima, cu prelins îndrăzneț,
Pe obraz de copil, pe obraz de bărbat;
Cu briciul bărbierit cu silnicie uneori
Și-n alte dăți, cu doruri de sărbătoare…
Așa, ca un om totuși, prezent de fiecare dată;
Și cu rușinea răspunsului, de multe ori aflat,
Sau dinainte știut, ori uitat mereu întrebărilor.