un deget ce se-nalță pân la frunte
o pleoapă închizându-se-n zăbavă
o vară când se-adună blând otavă
și-un mus zăbavnic măturând pe punte
un strigăt lung trimis spre o epavă
un pas grăbit suind pieptiș un munte
spre înălțimi neîntrerupt cărunte
de unde cade nesupusa lavă
sunt gesturi simple ce se-așează-n stradă
dar nu-ncropesc un sens adevărat
numai lumina ce-a pornit să cadă
peste priviri în timp nemăsurat
rămâne-n frunze arse sub zăpadă
căderi de îngeri în eternul strat


27 noiembrie 2006