Rânjeau barbar sub crucea bătută de vreme,
Oștenii, cu armele pe genunchi zăcând,
Care-au adus doar moarte și jale
În casele udate de ploile căzând.

Amarul și chinul din suflet de mamă,
Care pe fiii și-i plânge strigând
Spre cerul din care demult a curs mană
Altcineva-n inimă nu-l simte-nțepând.

Furtuna și-arată pe cruce puterea,
O bate și sparge un fulger trăsnind
Și-al său bubuit sporește durerea
Din sufletul mamei pe groapă țipând.