Odată
mi-am ascuns versurile galbene
într-unul din vasele de lut în care urinează fecioarele,
"nimic mai pur ca un sac de cașmir-gol"
îmi spuneam în timp ce vărsam precaut literele negre
în țesutul solar, moale precum
o măslină digerată de un bou
iar și iar.

"La urma urmei realitatea e un sac plin de
măsline coapte"
îmi spuneam în gând,
în timp ce trei bețivi îmi cărau toți deodată
mii de lovituri duhninde
pe una dintre fețele mele, cea mai fizică.
Am leșinat,
atunci mi-ar fi plăcut să visez
la fecioarele care urinează pe literele negre.

M-am trezit momentan din leșin,
văd cum curge lichidul gălbui
și amestecă între ele caracterele pierdute
în vasele pământii;
Da, da,
fecioarele cu rinichii distruși
au inventat dadaismul.