Mi-am regăsit sufletul
în miezul nopții, și mă doare
privirea înfricoșată și uitarea
existentă în gânduri
Pot să mă-ntorc la viața zdrențuită,
și să alung cuvintele turbate.

Rupându-se de tăcere, idealul
merge în sens haotic și bizar.
Nici o mișcare la orizontul
neclar și totuși prea banal.
O rază de speranță firavă,
marchează supărată un hotar.