Visul vine și intră-n
creierul munților.
Ajuns în fața realității
ai vrut să îți construiești
un palat pe un nor.

Sufletul neocrotit
ca un cal sub
o povară prea apăsătoare,
tremură sub privirea disperată.
Există o lumină
ce ne ocrotește blând,
dar clipele grăbite
nu stau să o privească.

Merg în trăsuri prea colorate
minutele și orele cele prefăcute,
iar ziua ce pleacă
cu trena ei îngălbenită,
îți dă senzația de iatagane.
Încet, încet îți trece astă viață,
mult prea aiurea, doar cu toane.