Lacrima


Obrazul firav ce-i roșu în urma loviturii,
Dă voie lacrimii să se prelingă lin
Pe cuta înroșită, în apusul durerii:
În marea de rușine și de chin.

N-o șterg, o las să se topească în durerea
Ca cel ce m-a lovit să-i pară rău;
Și să nu plâng, să am puterea
Să nu mă umilesc în văzul său.

Dar totuși din geană tremurând
Apare un strop de umezeală fină
Și am întors obrazul meu plângând,
A doua palmă așteptând să vină.