Vrând-nevrând, seara se desprinde de trup,
se înrolează în toate războaiele pierdute,
scrie catrene pe partea nevăzută a lunii,
începe un vis și apoi renunță pentru altul,
își sacrifică, naiv, chiar și insomniile,
e atras de mâlul fetid al discursurilor,
nu-și cunoaște nicicând propria măsură,
acceptă mereu lauri din aur fals,
întotdeauna e trist la recepții,
bea cu frații până la inconștiență,
e dus de nas de editori semianalfabeți,
are copii din flori de care nici nu știe
dar o singură cravată, nici aceea de mătase,
în concediu e cel mai trist dintre oameni,
mâzgălește tot, chiar și bordura ziarelor

dar niciodată nu scrie de ajuns, niciodată
nu va termina poesia visată...