Cine-i femeia ce trupul mi-l poartă?
O chem și-mi răspunde cu numele meu.
Amforă-i, albă din zori până-n noapte,
Și fluviu de foc, în iubiri panaceu.

Cine-i femeia, lui Éros străină?
Își strânge arípa, atât i-a rămas.
Veghe i-e somnul, din muguri renască
Lumini veșnicite-ntr-un ultim popas.

Cine-i femeia, furtunilor pradă?
Adună secunde, pe umăr de zeu –
Stavilei faur, încet să le-așeze.
Femeia aceea, iubite, sunt eu...