Capricioasă, primăvara
își croiește drum
prin părul meu:
cu frunze și petale
de pomi fructiferi,
cu briză, cu stele, cu îngeri;
Mai întâi nu știe
cum să-mi așeze cărarea,
pe-o parte, pe alta, deloc;
apoi câte frunze, câte petale
pe creștet, pe spate, deloc;
sau cum să-și cearnă ploile
pe buze, pe obraji, deloc;
ar vrea să-și lase stelele
pe frunte, deloc sau în ochi…
să-și întindă vântul
pe umeri, în brațe, deloc.
Și uite așa mă lasă an de an,
cu câte-un înger
zburând de nebun pe pleoape,
cu flori alunecând
pe după urechi
cu stele și ploi
ca un iureș în păr…
Mă lasă verii
neterminată, răvășită, deloc…