Când mai larg, când mai aproape,
ca-ntr-o furie de ape,
mă-nconjori, mă strângi, mă cauți,
fără vreun răgaz să-mi dai.
Ãsta-i jocul ce-am jucat
fără de vreun rău să-mi pară
într-o sfântă zi de vară,
iar de-atunci mă simt captivă
într-un dans de balerină,
printre tufe de olean.
Vântu-și face joc prin păru-mi,
subțiorile îmi tremur,
sfinte friguri mă cuprind,
ce-ncercări mi se cuvin?
Îmi citești un psalm de-alean
și ca soarele mă las
la tulpina fagului
în dureri de cânt să nasc
binele nu-l mai pricep
cred spre seară că-s bolnavă,
beau agheazmă cu otravă.