crape cerul siniliu…
tot ce-n lume se perindă,
când de umeri ca de-o grindă
mi te-agăți la ceas târziu…

crape-n șapte câmp de spice,
crape munții, lupii cruzi
iar în loc să se ridice
sânii tăi, mirați și uzi…

când mlădie ca nuiaua
Lup_Noptatic ai prin vene…
chiar în zori, de Sânziene,

crape toți, cum crapă ploaia…
numai Tu – rămâne-ai Mică –
să nu crapi, c-am să-ți port… pică!