“Ce capodoperă este omul !…
....Frumusețea lumii !”
Shakespeare,

OMUL
(cugetare versificată)

Dă-ți seama omule ce esti,
Ca visul unei umbre pământești.
Ca pâinea caldă omul este
Dacă e bun și locul îl sfințește

Ca o vioară-n lume omu-i dat
Si merge când e încordat.
Când coardele viorii i-au căzut
Rămâne ca vioara-lemn tăcut-

Si ca un ghem de ată omu-i dat,
Un ghem sunt clipele aici de stat
Ghem încâlcit ce trebuie descurcat,
Si nu toți să-l desfacă au apucat.

Si-i dat mult lumea a nu privii;
Privind-o mult,n-o poate suferii
Si omu-i bun atât cât e sărac
In bogății altfel oameni se fac.

Dorești să ști caracterul în el pus,
Pune-l să stea un rang mai sus,
Si vei vedea ce ascunde-n trup,
Căci deseori om pentru om e lup

Pomul după roade îl cunoști
Oameni după fapte buni sau proști
Metalul după sunet poți a ști
Si omul când începe a vorbii

El înflorește ca floarea în câmpie,
Sfârșitul zilelor însă nu-si știe
Zilele lui ca iarba-și au tăiat,
Pe urmă oricare ai fi-tot ești uitat-

Cu ce se poate om să se măndrească
Atunci când viața este ca o iască ?
Un trecător nu se poate mândrii cu avere,
Omul se poate; viata e trudă și durere.