Am sa scriu un poem
pentru flori, pentru căței și pentru mâțe
-numai din plictiseală-
și am să tac precum toți peștii din adâncurile apelor,
care nu au somn,
apoi o să tac din nou
și în cuvinte întunecate, razlețe și neînțelese
îmi voi scrie nedumerirea
de a fi crezut ceva
când era altceva
și de a fi sperat
cand nu era nimic de sperat
și de a tânji la mai mult
când poate că nu merit mai mult
și de a te aștepta
când poate tu nu mă aștepți
și de a nu te crede
când poate tu mă crezi...

Și din nou printre cuvinte razlețe voi urla
că dreptatea nu-mi aparține,
că oamenii una zic și alta fac,
că eu sunt mai mult, iar tu mai puțin
sau că tu ești mai mult și eu mai puțin
ori cine știe în ce alt fel
(cum m-ar mai putea înțelege cineva?)
Poate florile, cățeii ori mâțele
Din plictiseală...