Gura lui mirosea
A ceapa si poezie
Si vantul ii ravasea parul
Prin fereastra deschisa
As vrea sa renunti la ceapa
Parfumul ei ne deranjeaza
Pur si simplu
Nu are ce cauta in poezie
La mine ceapa
E un element definitoriu
Realizez o analogie
Intre foitele ei subtiri
Si paginile unei carti
Lacrimile curg si pe una
Si pe cealalta
Prostii
Ceapa dumitale
Si mai ales mirosul ei
Ne deranjeaza
Un poet mirosind a ceapa
Un poet cu manecile suflecate
Cu unghiile negre
Cu dintii galbeni de
Mamaliga si tutun
Da, mirosind a ceapa si tutun
Si-a poezie
Poezia are voie sa-l umbreasca
In treacat
Sa i se aseze delicata
Pe rever
Sa se lase sedusa
De simplitatea lui onesta
Poezia
Se pote odihni
Ca un sarut pios
Pe incaltarea lui prafuita
Si obosita
Si poate salasui
Virgina in gura lui
Duhnind a viata
Cenzurez deci exist
Cu poezie sau fara
Ceapa dumitale
Nu face doi bani
Pui oamenii sa lacrimeze
Degeaba
E si pacat zau
Poezia nu-i vrejul verde
Ce incolteste din ceapa ta
Uscata,
Odata cu venirea primaverii,
Stricam si poezia
Si nici ceapa nu mai are nici un gust
Pleoapele ei uscate
Lasa-le inchise peste usturatorul miez
In chip de ochi
Si nu strivi cu pumul
Poezia
Ce lacrima si-o pune in cuvant.