Cadavre împrăștiate într-o lumină tulbure
Urcau spre viața de dincolo
De ei
Într-o lume a judecății imparțiale
A trupului, a gândului, a zilnicei fapte
Și-n discernământul conștiinței
Nu exista decât coșmarul iluziei
Că n-au fost singuri în solitudine
Că a existat ceva nevăzut, necrezut
Ce le ținea în palme căderea
Iar acum
Spre final
Apropierea prezenței celui nevăzut
Le măcina memoria intrată și ea în descompunere
Macerată în spaime și judecăți închipuite
Priveau prin ei carcera goală
În care se adăpostiseră cândva...
Definiție a visului în materie organică
Pluteau printre copaci desfrunziți
Întâlnind casele, drumurile străbătute
Lent, în panorama clipei fugitive
Și colțul ală vechi de stradă
De unde-și luau covrigii calzi și ziarul
Și gardul dărâmat al grădinii
Unde creșteau crini regali împăienșeniți de nalbă...
Le-ar mai trebui o viață
Să-și trăiască părerea
De-a fi fost umbre într-un cerc închis
Salvați uneori de inconștiență
Sau zâmbetul unui copil.










_________________ Moarte