la marginea pamantului rotund
am asezat coliba mea saraca,
uitat de fericire sa ascund
o inima albastra si posaca,
macar o clipa sa ma stiu nimic,
fara trecut si fara de dorinte,
suflet salbatec, iernilor amic,
prea obosit de-amare nazuinte.
in locuri de uitare-am poposit
sa trag un pui de somn, din amortire
sa ma trezesc apoi prin infinit
un bulgar de uitare si iubire