Cand soarele se scurge
incet peste pamant,
o raza a lui imi plange
la mine peste gand

si naste-o poezie
din cuvinte banale,
care vrea sa descrie
placerile carnale.

Tu - ce-mi esti eroina-
ma insotesti spre luna,
si luna este plina,
si luna e nebuna,

dar noi, fara de frica,
spre ea inaintam,
din lumea noastra mica
nimica nu luam,

decat o amintire
a ceva ce a fost:
o mare iubire,
fara sens, fara rost,

ceva fara-nceput, fara sfarsit,
ceva care nu a murit, nici moare,
numai c-acest ceva ma face infinit,
nemuritor, iar pe tine nemuritoare,
pentru toate timpurile viitoare.


7 mar 2000