Locuiam intr-o vreme intr-o papusa de portelan
fara lacrimi, nu puteam sa plang
locuiam intr-un cer de argint
cu pasari de ametist, nu puteam sa strig.
Langa o fereastra asteptam ploaia, lipita de geam:
Eu sunt aici, tu poti veni oricand, ziceai
( credeam ca fulgii de papadie se mananca
pentru ca zburau)
nimic nu avea noima, doar noi ne aveam,
calaream apoi un vis in carouri vagabond, nesupus,
oceanul tremura risipit in corali
veneai cu sange pe buze, eu stiind ca sunt prada
nu te mai iubeam ,
te invitam sub cascada
sa imi arati ca ti-e teama,
vanator de portelan.

24 mai 2003