Sunt lucruri în viață peste care mai treci,
Nu și peste privirea ce-ți dă fiorii reci,
Căci ea poate spune trăiri care-s zeci,
Celui ce simte iubirea cu nebănuitele poteci.

Iubirea-i cântată și trăită cu atâta ardoare
De ce-i ce-s făcuți să creadă-n splendoare,
Splendoarea iubirii ce-ți dă sensul în care,
Te face să crezi în tine și-n iubirea cea mare.

Privirea ce mângâie sufletul cu-nduioșare,
Cu trăirile simțite ce-s spuse-n dezmierdare,
Ființei sensibile ce-ți dăruiește alinare,
Atunci când este-un tot iubirea-i sărbătoare.

Că-s ființe ce trăiesc această feerie
Numită iubire, și-i o perfectă armonie
Când doi sunt unul, în aceeași simfonie
A sufletelor pereche, legate-n cununie.

Simțirea-i sublimă și nimic nu-i efemer,
Când inima-ți cântă în corul de mister,
Al dragostei de cel ce-ți este partener,
În orchestra de doi tu nu mai ești stingher.