În partea stângă, sub nisipul ars
adus de briza nopților pierdute,
o îndoială își găsește umblet.
Ai fost aievea sau un basm?
Eram noi doi,
o stradă fără nume,
o bancă, două căni amare
un câine de pripas...
De-ai știi cât îmi doresc
să cred
că ai fost vis
să pot să uit să sper
să mă opresc
să te privesc.

Un nod sărat mă-neacă și mi-e dor,
mi-e dor de ochii tăi pecetluiți cu zâmbet
în vânt domol
și cântec.
ÃŽn rest, nimic
nu s-a schimbat, doar lumea
ce îmi pare
un pic mai largă
de când se-așterne între noi,
copilă dragă.