Primesc senzatia ca de piatra
ca ne stingem in cuburi,
Noi...
viermii ce latra
inghesuiti prin labirinte de samburi.
Si ma ridic
palpand cu urechea secunda
ma fac mic, mic, mic,
tot mai mic
pana incap si eu intr-un da.
Si zambesc, al meu este
atunci cel mai fericit si onest
zambet de pe lume,
tocmai cand ea apare din umbra
ca o cumpana adimensionala
facandu-ma din senin sa
ridic din umeri.

Iarasi murim Doamne?!...