Mă ustură privirea
când ma uit
la fețele voastre spectrale.
Toți îmi păreți
o Lună palidă și mată.
Eu sunt Soarele care vă luminează.
Voi însă vă ascundeți și mă loviți
cu întunericul vostru.
Mie mi-e foame de lumină
și nu găsesc decât sufletul meu
pe care voi ați încercat să mi-l spargeți.
Îmi caut existența.
Știu că ați ascuns-o pe-aici, pe undeva.
Pe mine nu mă puteți minți!
Ați crezut că viața e un fluture de gheață!
Ce bine că nu v-am crezut!
Acum eu sunt Soarele, voi Luna.
Acum eu sunt tare, voi slabi.
Acum sunt eu!