Mi-a murit sufletul.
Stau și-l privesc, extirpat în fața mea
și singura senzație pe care mi-o trezește
e nepăsarea.
Nu mai simt nimic nici pentru stiloul stors
care zace pe colile albe de hârtie
fără putința de a mai transmite ceva.
Nici măcar o tresărire nu-mi mai tulbură
blestemul singurătății.
Oricum, viața-i o târfă!
La fel ca și tine, iubito...