în gură bomboana avea colțuri și îmi tăiase buza de jos
ca o așchie de sticlă dulce otrăvitoare
am închis ochii și am durut îndoit o respirație
ca un oftat timpuriu al zidurilor de urlet
nu m-a auzit nimeni și am călcat peste stîrvul păsării paradis
cu o neîngăduită foame de albastru și frig
am alergat spre poartă și am înțeles că nu eram eu
doar păpușarul mai avea ochi dar erau atît de triști
iar timpul se rostogolea în goluri fecunde a încă o veșnicie
de peste tot sîngele curgea înspre mine ca un rîu
ca o răzbunare tîrzie a primilor pași...