cai rotunzi cu umeri de piatră
trag lucrurile c-un bun simÈ› morbid
înhămați, înrămați laolată
de stăpânul lor invalid


biciul taie ca briciul în carne
barba inimii alveolară și grea,
morții trec încolonați spre-mbăiere:
fiecare în frunte cu-o stea


râpa-i plină de apă stătută
prăbușită profund, precum fulgii de nea,
urc adânc, adânc urcă umbra în mine:
îngropându-mă-n vânt, îngropându-mă-n ea


mâini de aripi cu pene de vise
se tot zbat să-nalțe picioarele moi
cai rotunzi cu umeri de piatră
nechezând trag de ele-napoi


ora trece cu arma pe umăr
să doboare suflete care râmă grădini
trec hăitași blestemați cu speranțe
scormonind printre ferigi și rupând rădăcini


ceru-ntreg e plin de urme de fiară
dar spre ceru-nglodit numai orbii privesc –
pe hăitași a moarte din copite-i izbesc
cai rotunzi cu umeri de piatră …