Vis de cristal.
Lumea a început să râdă
într-un zbor lin
cu dinții reflectându-se în Soare.
Curcubeul plânge.
la fel de senin,
un soare infinit
ca o rugăciune peste un timp mort
dincolo de rădăcina nesfârșitului.
Nimicul cântă în noi,
haotică învolburare de vers ruginit
peste aripa unui demon trist,
ca un plâns sufletesc.
Zborul lin se sfărâmă
dincolo de uitarea nesfârșitului
și umbra nimicului,
fluture albastru
prins în durerea anotimpului
ne sfarmă gândurile.