Un punct mic si negru aluneca
Cu pasii grei tocind grauntele de nisip.
Vantul poarta fragilitatea pe aripa sa.
Furnica ajunge in casa unui ganditor.
Cerceteaza spatial strain.
O pata de cerneala o loveste
Cu o atingere prea grea ce sapa indoiala
Ideii de viata.

Deplasandu-se incepe sa scrie
Cum stie,haotic.
Poarta cerneala ca pe o hrana spirituala
Ce ascunde in mijloc elixirul ideii.

Taraste albastrul pe gresia palida
Si isi scrie memoriile
In carnea pietri uscate.

Trupul-i e ametit
De greutatea cruda a cuvantului
Scris cu pete de constiinta
Inmuiate-n cerneala.

Omul striveste idea
Si intruparea in furnica…
Si merge mai departe, nepasator,
Fara sa vada ce distruge…

(1.februarie.2004)