Ce straniu și ce alb, sir Galahad,
l-am întrebat doar dacă mai există.
El s-a retras, sub frunze care cad,
în timp ce lumea devenea mai tristă.

Ce straniu și ce alb, sir Perceval,
în el mi-a fost speranța și splendoarea.
Pentru că-l rotunjise depărtarea
și semăna acum cu sfântul Graal.

Ce straniu și ce alb, sir Lancelot,
cel mai viteaz și cel mai plin de lume.
Abia am îndrăznit să-i dau un nume,
fiindcă o soartă – iată – nu mai pot.