Vezi, anii ne-au inrait prea tare,
inimile ne-au intrat in zodia mortii,
oaspeti nepoftiti ne suntem noua insine;
tu cu tine,
eu cu mine,
ceilalti cu ei insisi,
fiecare in parte cu un os de ros
si o lume de cucerit.

Zilele au devenit spaime invaluite in sarcasm,
clipele isi abandoneaza mantuirea in fata lumii,
ce am facut eu pentru lumea asta,
ce ai facut tu,
ce carare trebuia umblata impreuna
si noi am ratacit-o de unii singuri?

Azi, oarba se naste lumina
in ochii copiilor nostri,
le lasam credinte moarte in grija
si-i invatam sa nu mai fie copii.
Anii ne-au inrait prea tare,
soarele s-a inrosit de prea multa vreme
in orizont...