dacă toate momentele s-ar transforma în tine
ai apuca abia să deschizi ușa preț de...
cât să-ți vezi picioarele luând-o razna
aruncate înspre veșnicele memorii ca să le-nvețe
să se fugă între ele și să se-ascundă în lături
ca să poată să se nască.

fiecare lipsă mă apropie încă de distanța
conservării claustrofobice întinsă până la uitare
nu știu niciodată când știu
sunt, prin obiecte și ființe,
prinsă în jocul neterminat, cum se poate termina,
eu nu sunt ei și fiecare distanță mă îngroapă.
rolul meu era să spun o poveste.