Milu este simplă, fără accent grav sau ascuțit
Doar ca fetiță purtase o pălărie Karl Lagerfeld ce i-a subțiat nasul
Deja alifiile mirosind a case de modă își pierd efectul asupra ei
Acum e cucoană, o văd prelungindu-se în tapițeria de la Cafe Viena
Cu unghiile mov înfipte în ceașca de ceai
Își cultivă ridurile cu scurte vizite la biserică, detoxifiere spirituală în regim disociat
Pălăria nu îi încape pe ușă și mă roagă, eu zbârlesc un zâmbet pentru slujba în limba italiană
Hai, femeie, dă-ți jos pălăria în fața Domnului
E prea multă apă sfințită și Magie Noir se diluează extrem intrându-i pe sub piele în ascunzișul răutății
Rugăciunile i se evaporă de pe buza glossată strident
Mă atinge cu un umăr de magnolie înflorită demult
Iar eu fug de brațele terminate în portțigareturi și pensule de fard
Milu se ascunde toată ziua de mine ieșită din somnul canceros
Să nu-i văd toamnele umblând în păr și pe sub vârsta umbrelor ei
Deshidratate în ovigi și pe pântec mai jos ca orice amantă făgăduită
Părea că și-a găsit liniștea venind la sfârșitul acestui poem
Îmbrăcată flammboyant, știu că îi place cuiva acest cuvânt,
Ar trebui aleasă o pălărie potrivită despărțirii noastre.

Oana Solike, 26-27.07.2004