doi fluturi se rotesc
în jurul lămpii mele
parcă fără să se cunoască
unul pe celălalt

seara s-a lăsat
mătase albastră
peste globul de cristal
vrăjit al timpului

cineva de foarte departe
s-a întors spre mine
fără să-mi vadă
cu adevărat privirea

e o întristare albă
în toate ferestrele,
perdele brodate în roșu
violet, albastru și negru

nu-știu dacă te-am strigat
sau mi s-a părut
ca ți-ai întors privirea
spre înserare

stelele sunt aprinse
din priviri sfidătoare
de zână pitică
una din cealaltă

caut steaua polară
a fiecărei nopți
cu speranța ascunsă
că e uneori aceeași

lumina nopții se amestecă
cu lumina lămpii
ca două priviri de copii
ce nu s-au cunoscut încă

acum clipele împrăștiate
ca niște cristale amare
pe talerul de argint
al trecerii timpului

și clipele așezate
ca niște boabe de grâu
pe talerul de aur
al adevăratei iubiri...

clipele apasă balanța
de zmarald a întrebărilor:
Cum vom fi noi
după trecerea gândurilor?