Azi nu mă mai salvează cearșafurile
Nici întinse, nici încordate
Nici recentul om păianjen
Care-mi zâmbește din benzile lui desenate.
Și totuși am strâns cu râvnă
- cum am mers eu
pe două cărări luminate -
Gânduri montate cu ștrasuri
Din bile colorate
Ori degetare de catifea
-le-am risipit fără să știu-
Mă strânge,
mă împăienjenește tiptil către casă
priveliștea moale spălată cu melasă
cum se pitește țiganca mică
sub cămașa Lui, noaptea, în coviltir.