Sub mugurii timizi
ai toamnei,
viermi îndrăzneți țes la război
maramă,
din borangic și crizanteme:
beteală argintie,
pe umerii podgoriilor
să cadă.

Din soarele cărunt
coboară-n sat
izvor de must;
Aici vor germina la iarnă
semințele
unor iubiri târzii.

În mustării, se simte
aroma de pastramă.
Pe strune de vioară,
pahare se ciognesc.
Pe-obrajii mei curg
lacrimile tale
și-n ochii tăi
sunt
ochii mei
răsfrânți.

Ca-n fiecare toamnă,
mă scurg brumat
puțin câte puțin
în clipa tulburată
Și-acopăr cu-o eșarfă
de satin
holograma desfrunzită,
a imprevizibilului
tău destin.