Respir un aer proaspăt și curat,
Mă simt aivea păcătoasă
Că profanez vântul purificat
De gandurile mele nemiloase.

Aș vrea să scap de teamă,
Și să devin nemuritoare,
Dar teroarea-mi mă cheamă
În a ei umbră ucigătoare.

Mă las purtată de-ntuneric
Și nu zăresc nicăieri lumină,
Mă-nchin infinitului cosmic
Și mă supun lui umilă.

Sclava sa ce-am devenit...
Nu mai sunt eu deloc,
Viața la care am nutrit
E acum un vis ars de propriul foc.

Aș vrea sa gust din a vieții savoare,
Să-mi satur pofta copilărească
De a vedea soarele când răsare
Și de a dori să trăiască...

Dar la ce-mi folosește o viață-ntreagă
Să aștept clipa morții,
Când pot să-mi ofer o clipă neagră
Ruptă din Iadul vieții.