Mă caut uimit printre stânci ce-au căzut,
Și pe tărâmul nopții din nou am poposit
Să aflu iar odihnă în liniștea de lut,
Sau să mă simt aproape de stele ce-au pălit...

Pe raza lunii moarte alunec tremurând
S-ajung din nou la tine cât nu e prea târziu,
Și reușesc aievea să mă trezesc curând,
Căci te iubesc, și-alături de mine eu te știu...

Cuvintele moarte n-au glas ca să-mi ajungă
Să cânt întreagă dragostea ce-o simt arzând în noi,
Și las în stihuri urme de demoni ce-mi alungă
Văpaia de lumină care-am ascuns-o-n ploi...

Plutesc pe un ocean de caldă visare
Și pleoapele-mi se zbat în arșița trezirii
Dar mă întorc la tine, cea mai iubită floare,
Tu, ce-mi oferi surâsul și schitul fericirii...