Mi-am păstrat ochii negrii, ochii vii,
doar pentru ocaziile speciale,
doar pentru întunericul nopții,
petrecut cu amanta perfectă – rațiunea,
labirintică obsesie, m-ai trezit
cu părul încâlcit de-atâtea gânduri.
Pentru restul lumii am continuat a purta
lentilele-mi invizibile, în libertatea observației,
mă ștergeau din raza privirilor înconjurătoare,
era tot ce-mi doream,
să rămân o anonimă îndrăgostită,
de negru, moarte și furtună,
de propriile-mi dureri,
ce m-au sculptat cu dalta și ciocanul
în carnea fragedă, ingenuă,
din începuturi și până-n astă clipă,
în vis rătăcită, am rămas, abstractă,
operă de artă nedefinită.

Cu tine, am crezut, c-ar fi început o nouă eră,
dar labirintul și-a întins, în continuare, pânza-n mine
în timp ce-n cutia de jucărie,
pe mereu aceeași melodie,
balerina-și continua rotirea-i extatică,
într-un gol de aer al simțirii,
parcă-i rupea bucăți de suflet, din albul porțelan.
Tu ai încercat a-i schimba ritul, sensul, drumul (în cerc),
coborând-o de pe piedestal,
i-ai compus o nouă simfonie,
transformându-i natura artificială,
a coconului de porțelan ce-o ținea captivă,
într-un fluture-păianjen,
țesând o pânză-n forma unor aripi de înger,
punctul de-nceput al unei noi creații,
un fluture-femeie,
o paletă-ntreagă de senzații,
odată refulate,
astăzi trăite-ntr-un nou flux de inspirație
un fluture-sirenă,
stăpână a apelor și-a înaltului,
un fluture universal,
un nou astru-n ceruri,
pe aripile căruia a-nflorit un alt pământ,
zburându-i extazul dincolo de spuma norilor,
dincolo de privirea stelelor,
dincolo de tărâmul visării,
sărutat de îngeri,
am ajuns mai departe,
mai aproape de tine și de mine,
dar totuși zidul de lacrimi a rămas -
negrul dintre noi.

Totul e doar un joc,
jucat de toți,
neînțeles de nimeni
carnea, efemera țărână,
vrăjindu-ne ochii-nșelători,
puținul cu care ne mulțumim,
o mână de senzații,
câteva vise,
câteva clipe de credință,
un teren minat,
un Dumnezeu
mai departe ca niciodată,
o linie de orizont,
o căutare lipsită de sens,
și-un fluture, strivit între palme,

eu sunt victima
eu sunt și demonul
ce-i taie clipă de clipă,
din firul vieții,
încet dar sigur,
transformându-l în embrion
de piatră funerară.