un vânt buiac a cules un braț de flori
și verde și roșu se făcu cerul
de încă proaspăt ultimul lor strigăt
și surd și încrezător era vântul
rotind deasupra aburinde tulpini
cu gura de mac întoarsă spre lume.

mâinile mele dăruite,
trecătorilor cu neoane de sub pleoape
clipind ,răznite,se adunau
pe marginea drumului ca praful
de-o ploaie nedecisă si un abur cald,
mulțumind,aburcau pe ziduri.