Ceasul-inimă mecanică ce pulsează secunde-
Îl scot de pe mână și-l prind pe încheietura eului,
Să măsoare confruntarea sinelui cu sufletul în runde
Ce se încheie când sinele devine spirit și sufletul-totem în spațiul elizeului.

Ochii obosiți de măsurarea continuă a irizărilor
Îi scot și îi așez în caseta minții,
În locul lor pun idei specializate în interpretarea zărilor,
Dar văd altfel, diferența fiind dată de reprezentarea bigotă a lucrurilor descifrate în sacrosante seminții.

Picioarele obosite de mersul în gol fără țintă,
Ca un sens învârtindu-se continuu în jurul unui punct,
Le desprind de trup, zefire peste mușchii întinși îi alintă,
Pun vise în locul lor și ele mă înalță într-un zbor decisiv și crunt.