te zbăteai cumva aproape pe nesimțite
undeva în spatele retinei mele de amintiri
țineam ochii închiși
cu teamă să nu te îneci
de-atâta ploaie
alunecam pe panta în care
creșteau arbuști fără frunze
din tulpinile lor verzi
modelam stângace
copiii pe care
nu ți i-ai dorit
niciodată
nimic