n-am nimic de spus
și totuși
mă încăpățânez în tăcere de parcă
aș fi stăpânul tuturor
oracolelor lumii
pe scara evolutivă a demonilor
nu sunt mai mult decât
gândul nevertebrat al
particulelor de praf rătăcit printre
sensuri giratorii

n-am nimic de înserat
în dimineața asta clocotitoare
privirile-mi sunt pline de nisipul
prelins din rănile clepsidrelor
înjunghiate de secetă

până mai ieri sângeram șiruri de
angoase zdrențuite
așezate strat peste strat
strângând în clește de plumb
ultima lacrimă
chircită în sine însăși
mușcând felii consistente
din propriile sale flăcări

dar

nu mai am
nimic de căutat
în măruntaiele vulcanilor
pot cel mult să îi tratez
cu indiferență
și să ridic din umeri
călcând mai departe pe valuri de lavă
în timp ce ochii
mi se topesc încet
încet
în vitralii